Iată un motiv serios să te lași de fumat, cel puțin în perioada sarcinii: un studiu recent arată că gravidele fumătoare riscă să fie mamele unor viitori adolescenți psihotici (care au halucinații sau schizofrenie).
Probabil ești deja la curent cu faptul că fumatul în timpul sarcinii afectează fetusul, le poate cauza nou-născuților numeroase boli și crește riscul infarctului sau chiar al decesului infantil.
De curând, însă, cercetătorii britanici au descoperit că mamele care fumează în timpul sarcinii își expun copiii și la un risc sporit de a dezvolta psihoze în adolescență, scrie presa străină. Astfel, s-a demonstrat că mamele care au fumat în timpul sarcinii sunt cu 20% mai multe decât nefumătoarele care au copii psihotici. Este vorba, în special, de gravidele care au fumat cel puțin douăzeci de țigări pe zi.
De asemenea, oamenii de știință susțin că și consumul exagerat de băuturi alcoolice de către gravide poate conduce la viitoare manifestări psihotice ale adolescenților. De menționat că la studiu au participat 6.356 de tineri în vârstă de 12 ani.
În concluzie, sarcina impune un regim de viață diferit, măcar până la naștere. S-au dus zilele când puteai să stai pe canapea, să fumezi și să bei un pahar de vin. Prioritățile minunăției din pântecele tale devin și prioritățile tale și nici un efort nu e prea mare, dacă îți dorești tot ce e mai bun pentru copilul tău.

0 comments:
Trimiteți un comentariu