Furunculul si tratamentul

Furunculul reprezinta o infectie de natura stafilococica a foliculului pilo-sebaceu (implica, deci si firul de par si glandele sebacee asociate lui). Infectia trece prin toate fazele specifice unui proces inflamator: creste temperatura locala, zona se inroseste, devine dureroasa, edematiata. Treptat se formeaza o colectie locala lichidiana ce devine purulenta in 4-7 zile.
Cele mai frecvente localizari ale furunculelor sunt tegumentele fetei, gatului, regiunii axilare, umerilor si feselor. Daca se formeaza la nivelul pleoapei, se numeste orjelet (urcior).
In cazul in care furunculele apar in grup, situatia devine mai complicata, (atat din punct de vedere al diagnosticului cat si al tratamentului) putand fi de fapt vorba de furunculoza sau carbuncul (furuncul antracoid).


Evolutia unui furuncul este de obicei de 10-14 zile iar semnele sunt atat locale cat si generale.
La nivel tegumentar, furuncul debuteaza ca o colectie supradenivelata, dureroasa, eritematoasa, de consistenta dura, cu dimensiuni reduse (1-2 cm). Zona este foarte pruriginoasa si precoce apare senzatia de arsura locala. In urmatoarele zile zona tumefiata isi mareste dimensiunile, devine mai moale si mult mai dureroasa, iar in urmatoarea faza va aparea o flictena galbuie in varful furunculului (sugerand existenta subiacenta a puroiului). Pe parcursul urmatoarelor 3-4 zile, furunculul poate fistuliza spontan cu eliminarea puroiului si a materialului necrotic celular. Fistulizarea este insotita de intensificarea durerii. In absenta tratamentului chirurgical de specialitate, furunculul se vindeca, lasand o cicatrice inestetica.
Semnele regionale si generale sunt reprezentate de: limfangita si limfadenita (implicarea in procesul infectios a vaselor si ganglionilor limfatici), aparitia febrei (in general 38-39), chiar a frisonului (insotit de alterarea starii generale) insa nu insotesc boala de baza decat in situatii grave (iar astfel de situatii sunt rare).
Complicatiile ce apar sunt: suprainfectarea furunculului (cu streptococ, devenind erizipel), diseminarea infectiei la distanta sau dezvoltarea altor furuncule in jurul celui initial.

Tratamentul la domiciliu

Specialistii recomanda pacientilor o serie de masuri ce, corect aplicate, pot sa amelioreze simptomatologia locala si pot favoriza procesul de vindecare:
- Aplicarea locala de comprese calde si introducerea furunculului in apa calda. Astfel se va diminua durerea si se favorizeaza acumularea puroiului spre suprafata zonei tumefiate. Dupa ce furunculul dezvolta zona superficiala de puroi, prin contactul repetat cu apa se grabeste fistulizarea. Aceasta se produce in aproximativ 10 zile de la aparitia infectiei. Compresele calde se pot realiza prin introducerea unei bucati de material textil (de preferinta bumbac - datorita proprietatilor absorbante) in apa calda si apoi stoarcerea excesului de apa. Astfel compresa se aplica local, prin tamponare delicata.
- Folosirea pentru igiena locala a unui sapun antibacterian. Acest sfat este util in special dupa ce furunculul a fistulizat si puroiul a fost eliminat. De asemenea, se pot aplica pe zona restanta diverse unguente si creme cu proprietati antibacteriene si apoi un bandaj steril. Zona infectata trebuie spalata de 2-3 ori/zi, dezinfectata corespunzator si acoperita cu comprese calde pana se vindeca.
- Nu se recomanda inteparea furunculului cu un ac sau agresarea lui in orice alt fel. De obicei, astfel de proceduri nu fac decat sa suprainfecteze furunculul, agravand afectiunea. Tratamentul devine mai complicat, iar procesul de vindecare mai anevoios.

Tratamentul medical

Tratamentul medical de specialitate trebuie instalat ori de cate ori se suspicioneaza dezvoltarea unei infectii grave. Pentru obiectivarea acestei situatii trebuie sa se realizeze hemograme si hemoculturi pentru a decela prezenta bacteriei in puroi si in sange. In situatiile cu adevarat grave medicul poate recurge la antibioterapie. Antibioticele se administreaza in functie de rezultatele antibiogramei - un test special realizat folosind lichidul drenat din furuncul (in conditii de asepsie) si care poate stabili spectrul antibioticelor la care germenele este sensibil. Pe baza acestor date se recurge la un anumit antibiotic. Totusi, pana la sosirea rezultatelor antibiogramei, tratamentul initial trebuie sa contina penicilina sau eritromicina.
In cadrul tratamentului general se pot administra, la nevoie, analgetice si antipiretice de intensitate medie (daca acestea au un efect intens si de lunga durata, pot masca o eventuala agravare a starii de fond).

0 comments:

Trimiteţi un comentariu