Ce nu trebuie sa faci atunci cand incepi o relatie

Fii tu însăţi!
Dacă aşa stau lucrurile, ar fi bine să-ţi revizuieşti rapid atitudinea, întrucât eşti pe un drum tipic, al câtorva dintre cele mai frecvente erori care apar la început de relaţii. Pe de o parte pentru că rişti să laşi o impresie greşită, nefiind tu însăţi, din exces de zel, iar apoi va fi dificil să-ţi mai impui punctul de vedere, odată ce te-ai dat drept altcineva.
Nu-i spune că îţi place pescuitul, dacă nu este adevărat şi nu te îndepărta de prietenele tale doar fiindcă el nu le place. Nu trebuie să te laşi copleşită de sentimentul de îndrăgosteală şi să pui raţiunea pe un plan secund, dacă îşi doreşti o relaţia durabilă. Şi nu trebuie să îţi ia ochii lucruri care ţin de aparenţă. Încearcă pe cât posibil să fii vigilentă şi pune oricâte întrebări vrei.

Pune întrebări!
Ar fi important de ştiut, de pildă, ce pasiuni are partenerul tău, ce nu-i place, cum se înţelege cu familia, cum au decurs relaţiile lui trecute, ce nu a mers, cum vede el relaţia cu o femeie şi responsabilităţile inerente. De asemenea, încearcă să promovezi comunicarea deschisă încă de la începutul relaţiei şi împărtăşeşte-i opiniile tale referitoare la ceea ce este important, din punctul tău de vedere. Spune-i ce aşteptări ai tu de la un bărbat şi ce eşti dispusă să oferi acum. Dacă eşti foarte ocupată şi simţi că nu puteţi să vă întâlniţi atât de des pe cât pretinde el, spune-i direct şi încercaţi să găsiţi împreună o decizie. Dacă nu îl simţi disponibil să îţi ofere ceea ce vrei, discută acest subiect cu el şi nu te minţi că se va schimba sau că îl vei schimba tu, atâta vreme cât el nu este dispus să facă acest pas.
Nu în ultimul rând, ai grijă să nu-i atribui calităţi pe care nu le are sau pe care doar le bănuieşti sau ai dori să le aibă. Succes!

0 comments:

Trimiteți un comentariu