Plante medicinale: Ardei (Capsicum annum)

Denumiri populare: ardei borcanos, ardei capia, ardei iute, ardei lung, ardei rosu, ardei verde, besica, boia, chiparca, chiparus, chiparus iute, chiper lung, piparca, piperul bulgarului, piper turcesc, piper rosu, poprica, poprica dulce, poprica iute, popivnic, tiuper amar, tiuper dulce.
In traditia populara:
- se cultiva soiuri dulci de ardei care se consuma proaspete, sub forma de salate sau diferite preparate si soiuri iuti, care se consuma proaspete sau uscate si servesc la condimentarea alimentelor. Fructele se usuca si se macina, obtinandu-se boia dulce sau iute condiment obisnuit la colorarea mancarurilor, slaninilor si a altor preparate din carne.

In Banat batranele spuneau ca scapa de friguri bolnavul care bea dintr-o data un pahar de vin rosu, in care s-a pus o lingura de ardei ori hrean.
Ardeiul pisat cu samanta de ciumafaie, pus in spirt si tinut 9 zile la caldura, se strecura incetisor si apoi se faceau cu el frectii contra junghiurilor, durerilor de maini, de picioare.

Compozitie chimica:

- glucoza, fructoza, zaharoza, amidon, pectine, lipide, carotenoide, bogat in vitamina A si mai ales B1, B2, C, E, P, PP, enzime, precum si ulei eteric, alcaloidul capsaicina care este o substanta iritanta revulsiva in special in cel iute, substante colorate de natura carotenoidica (capsorubina, capsantina, zeaxantina, luteina, criptoxantina si urme de beta- carorotena) substante minerale.

Actiune farmaceutica:
- stimulent rubefiant, revulsiv, si lubrifiant. Ardeiul iute determina la nivelul pielii o congestie si intensifica circulatia. De asemenea se remarca o decongestionare in profunzime ca urmare a activarii circulatiei. In doze mici este eupeptic iar in doze mari este purgativ. Este un excitant digestiv energic si sialogog. Extern ca rubefiant si revulsiv in dureri reumatice, nevralgii, lumbago, torticolis. Este util in caz de hemoragie urinara, dizenterie, etc.

Se foloseste in diferite preparate:

* Ardei iute maruntit sau chiar macinat in amestec cu putina sare, peste care se pune putin alcool sanitar si un pic de otet. Se foloseste apoi la frectii reumatice. Dupa ce se obtine calmarea durerii, de multe ori trebuie sa se procedeze la spalarea tegumentelor preferabil cu apa calda.
* Pulbere de ardei luata progresiv incepand cu 0,10- 0,30 g o data si luata de 3 ori pe zi.
* Tinctura de ardei iute. Se macina ardeiul, apoi se va pune peste pulbere de 5 ori mai mult alcool sanitar. Se tine o perioada de 15 zile agitand des si se poate apoi folosi la frectii care au rostul de a restabili circulatia sangelui perturbata, sau pentru a ajuta la alopecii, irigand mai bine pielea capului.

Aceasta tinctura se poate aplica pe o bucata de vata si apoi cu aceasta vata numita termogena, se fac aplicatii locale, pentru a intensifica circulatia sangelui, sau pentru calmarea durerilor. Se va pune doar atata tinctura cat poate suporta fiecare in functie de sensibilitatea locala. Nu se aplica pe tegumente lezate. Se mai poate dilua cu apa daca nu se suporta concentratia respectiva.
- In cazul in care aveti o disfonie (sau o oboseala a corzilor vocale), se va face un decoct de ardei iute. Se taie un ardei iute si se va fierbe timp de 15 minute in 250 ml apa. Dupa strecurare se va face gargara. Aceasta face ca circulatia sangvina la nivelul gatului sa se intensifice, lucru care duce la refacerea rapida a vocii.

Tinctura de ardei iute este utila celor care doresc sa se lase de viciul betiei. Cu o siringa cu mare atentie fara sa se deterioreze dopul sticlei se va introduce fara stirea celui care va consuma o cantitate de 5 ml de tinctura de ardei la o sticla de 500 ml. Se va da apoi sa-l consume fara sa i se spuna nimeni ce consuma. Se va face acest lucru mai multe zile la rand eventual chiar marind treptat doza de tinctura de ardei iute introdusa in sticle. Se va face acest lucru pana cand omul nu va mai suporta alcoolul si se va lasa de baut.

Se mai foloseste la urmatoarele afectiuni: algii, alopecie, angina pectorala, artrita, atonie digestiva, constipatie, crampe musculare, dispepsie atonica, dizenterie, dureri de gat, dureri reumatice, afectiuni ale corzilor vocale, entorse, hemoragie urinara, hemoroizi, gripa, guta, guturai, lumbago, nevralgii diverse, paralizii, paraziti intestinali, pelada, raceli, reface vasele de sange, torticolis, tuse, varice.

0 comments:

Trimiteți un comentariu