Lectii de viata de la astrologi

1. Cunoaste-te pe tine insati

Nu exista stiinta ezoterica care sa contrazica sau sa ignore principiul lui Socrate. Astrologia este doar una din multele modalitati prin care ne putem descoperi, cu bune si rele. Pentru ca noi, oamenii, chiar si cei mai simpli dintre noi, suntem niste creaturi destul de complicate, cu multe chichite. Cateodata simtim ca nu putem trai fara ceilalti, alteori nu vrem decat sa fim lasati in pace, singuri. Si apoi sunt mementele acelea in care ne iesim din fire de la aparent nimic. Si, nu, nu e vorba despre personalitate multipla. Pur si simplu suntem "organisme" complexe: daca intelegem cum functionam vom fi mai impacati cu noi insine si ne va fi mai usor sa ne controlam. Cat despre multiplele fatete ale personalitatii noastre, semnificatiile planetelor, alaturi de coordonatele noastre (locul si momentul nasterii), ne ofera principalele explicatii

Soarele ne indica scopul vietii, directia in care ne indreptam.

Luna ne arata cum functionam la nivel emotional.

Mercur se refera la intelectul si capacitatea noastra de exprimare.

Venus se axeaza pe relatii, pe felul in care comunicam cu cei din jur.

Marte se ocupa de energia care ne trebuie ca sa ajungem din punctul A in punctul B si sa ne atingem telurile.

Jupiter ne invata cum sa ne bucuram de viata, ajutandu-ne sa ne largim orizonturile.

Saturn ne arata cata stapanire de sine avem, invatandu-ne una dintre cele mai grele lectii ale vietii: disciplina.

Uranus ne indica domeniile in care ne folosim creativitatea.

Neptun, cum sa ii ajutam pe ceilalti.

Iar Pluto domneste asupra trairilor noastre profunde, ajjutandu-ne sa crestem din interior.
2. Nimic in viata nu este intamplator

Pentru ca suntem mai mult decat carne, sange si oase; dincolo de a gandi, suntem capabili sa reflectam asupra deciziilor noastre. Iar acel cineva este sufletul nostru. Si niciun suflet nu este atat de naiv incat sa se arunce intr-o aventura precum viata fara un plan prestabilit. Prin urmare, ceea ce reflecta o astrograma este ceea ce si-a propus sufletul respectiv sa traiasca sub forma de experienta in cadrul unei vieti omenesti. Daca la nivel de suflet, ne-am propus sa traim, de exemplu, experienta unui divort - pentru ca este important sa evoluam din punct de vedere sufletesc - atunci acel suflet sau acea cantitate incuantificabila va profita de un anumit context energetic ca sa-si indeplineasca ceea ce se numeste soarta. Astrologia light, care iti vorbeste doar despre sansele de a castiga potul cel mare la loterie si de a te imbogati este un mit. Orice astrolog "cu acte in regula" se bazeaza in calculele lui pe principiul karmei si existenta vietilor anterioare si viitoare.

3. Avem mai mult liber arbitru decat ne face placere sa credem

Ideea potrivit careia planetele provoaca anumite lucruri este un cliseu. Ele sunt doar o energie care determina un anumit context. Depinde insa doar de noi daca transformam aceasta oportunitate oferita intr-un eveniment exterior, daca actionam sau nu. Prin urmare, nici un astrolog nu-ti poate spune cum vei reactiona la un moment dat, sub un tranzit, ci doar in ce consta tranzitul respectiv. Nu-ti poate spune ce-o sa faci, daca te vei urca in taxi sau in tramvai. Poate doar sa-ti spuna cum o sa arate vremea, daca maine va fi soare, sau daca va ploua. E mai bine sa iesi la plimbare pe vreme senina, dar daca tie iti place sa te plimbi prin ploaie, esti libera sa o faci.

4. Adevaratele schimbari sunt cele care au loc in interior

O vorba inteleapta spunea ca daca vrei sa schimbi lumea, incepe cu tine. Ei bine, iata un exercitiu care ar putea dura pentru tot restul vietii, cel mai mare obstacol fiind, contrar asteptarilor, nu autosuficienta si lipsa de motivatie, ci dorinta de aschimba lucruri de neschimbat, consumand in zadar timp si energie pretioase. Nu ne putem schimba trecutul, si, implicit, nici originile si coordonatele care tin de el. Si, poate cel mai important, nu ne putem schimba viata schimbandu-i pe cei din jur. Tot ce poti schimba este viitorul, iar pentru asta trebuie sa actionezi in prezent: fii incepand din azi mai rabdator, mai disciplinat, mai vesel, mai bun.

5. A generaliza inseamna a gresi

Viata nu este monocolora iar noi nu traim intre extreme. Viata ar trebui sa fie perceputa in nuante, iar pentru asta e nevoie de o minte si un suflet deschise, de intelepciune si de toleranta. Cate dintre conflictele lumii nu ar fi stinse daca nu ne-am mai grabi sa-l judecam pe cel de langa noi? Invata sa citesti printre randuri, sa cantaresti lucrurile fara sa te grabesti sa le pui intr-o cutie cu eticheta. Extrapoland, la fel trebuie privite si astrogramele, dat fiind ca fiecare tranzit si fiecare aspect astrologic pe care acesta il realizeaza are nu una, ci o multitudine de semnificatii.

0 comments:

Trimiteți un comentariu