Temporalitatile medierii

Temporalitatile exprima o cronologie, o succesiune, momente, perioade, începuturi si sfarsituri.
Temporalitatile medierii se refera la aspecte strategice si operationale, dar înainte de toate sunt aspecte umane : emotii, sentimente, ganduri, schimburi de opinii si trairi între actorii implicati în procesul de mediere.

Notiunea de timp nu ne trimite oare, într-o oarecare masura, si la notiunea de teritoriu? Putem limita practica medierii la un spatiu sau o perioada?

Medierea este o practica foarte veche, dar a dobandit o importanta sociala abia în ultimii 25 de ani. Nascuta din domenii si practici diverse (psihologie, sociologie, învatamant, pedagogie, drept, politica, consultanta, creativitate, rezolvarea de probleme, echitate si deontologie etc), medierea este un fenomen la moda, castigand teren în fata altor modele consensuale de rezolvare a conflictelor.

Medierea reprezinta un imperativ social major. Dezvoltarea medierii trebuie înteleasa ca un raspuns firesc la evolutia societatii (cresterea populatiei, schimbari multiple, diversificarea surselor de informare, urgenta de a face recunoscute si respectate drepturile omului etc) si se înscrie în continuitate. Exista autori care sustin ca nu exista relatie, nici comunicare, fara mediere.

Seminarul european de la Créteil (desfasurat în perioada 20 - 23 septembrie 2000, cand Franta detinea presidentia Uniunii Europene) reprezinta o data importanta în dezvoltarea medierii în Europa. La acest seminar s-a subliniat necesitatea de a reflecta asupra medierii sociale la nivel european si s-au identificat alte functii ale medierii, pentru a nu limita definitia medierii la un model alternativ de solutionare a conflictelor. Medierea poate preveni conflictele, stabili si restabili legaturile sociale, de aceea este important sa o definim ca un ‘proces’ si nu ca o "procedura". Procesul este adaptabil, în timp ce procedura presupune constrangeri, etape prestabilite, determinate cu precizie. Cu toate ca se bazeaza pe reguli precise si etapele sunt inevitabile, procesul de mediere nu urmeaza o logica procedurala. Mediatorul stapaneste procesul si stie sa-l adapteze în functie de situatie.
Medierea este prin definitie o pozitie intermediara, un tip de negociere asistata de o parte terta numita mediator. In prezenta mediatorului cele doua parti negociaza si stabilesc acordul final. Mediatorul nu are putere de decizie, ci ofera informatii procedurale, stimuleza dialogul, faciliteaza schimbul de opinii si informatii într-o atmosfera menita sa confere tuturor un sentiment de siguranta. Rolul mediatorului este sa asiste partile la discutiile lor, sa le ajute sa-si vada mai bine interesele, sa identifice obstacolele catre întelegere si sa dezvolte strategii pentru depasirea lor.

Legea nr. 192 privind medierea si organizarea profesiei de mediator (adoptata la 16 mai 2006 de catre Parlamentul Romaniei si publicata în Monitorul Oficial cu numarul 441 din data de 22 mai 2006) ia în consideratie recomandarile Consiliului Europei privind activitatea de mediere si are în vedere extinderea cadrului legislativ existent, astfel încat medierea sa devina o institutie practica si functionala si in Romania, aplicabila unei sfere largi de conflicte.