Ingrijirea orhideelor

Denumire comuna : orhidee

Denumire stiintifica : Odontoglossum grande

Origine : Anzi, Peru, Mexic, Columbia

Perioada de inflorire : infloresc o data pe an

Culori : galben, alb, nuante diverse de rosu, violet sau brun

Sol : compost special pentru orhidee - scoarta de pin maruntita, argila, muschi de turba pentru a retine umiditatea solului

Expunere : lumina intensa, dar nu direct in soare

Umiditatea solului : aveti grija sa lasati solul sa se usuce putin inainte de a-l uda, cu exceptia perioadelor in care orhideele sunt inflorite

Inaltime : poate atinge pana la 1.2 metri, in functie de varietate si mediu

Temperatura recomandata : intre 10 si 23°C, minim 6°C

Metoda de inmultire : prin separarea bulbilor

Orhideea este una dintre cele mai frumoase si usor de recunoscut flori din lume, fiind o adevarata regina pentru cultivatorii iubitori de frumos, desi cresterea ei ar putea parea foarte dificila pentru multi. Cu toate acestea, respectand cateva reguli destul de simple, ati putea avea in scurt timp cateva orhidee deosebite, care vor starni admiratia. Orhideele sunt flori cu un aspect aparte, pornind de la radacinile in forma de pseudo-bulbi aplatizati, continuand cu tija florii, de lungime variabila, cu un numar de flori ce poate varia de la cateva la cateva zeci. Cele mai intalnite culori sunt nuantele de alb sau galben, existand insa si soiuri rosii, brune sau violete, cu diverse grade de luminozitate si intensitate a culorii. Cultivarea orhideelor este influentata in buna masura de caracterul epifit al acestora.
Plante tropicale, cresc mai ales in paduri, unde umiditatea este crescuta, lumina mai slaba ca intensitate, iar temperaturile pot scadea destul de mult. Tocmai datorita acestor "preferinte" pot fi cultivate destul de usor in sere, rezistand unor temperaturi mai reci, fiin insa necesare ingrijiri suplimentare in perioadele calde si mai ales in cele secetoase. Ideal pentru pastrarea orhideelor in bune conditii este un habitat cu temperaturi si umiditate medii.

Daca v-ati decis sa aveti propriile orhidee, dupa ce ati facut rost de flori de la o florarie, sera sau dintr-un supermarket, tineti-le intr-o camera racoroasa, mutandu-le intr-una mai calduroasa atunci cand temperatura scade prea mult. Aveti nevoie de multa lumina pentru orhidee, dar bataia directa a soarelui nu va face decat sa arda frunzele, ucigand planta. Cea mai la indemana solutie este sa asezati florile in spatele unei ferestre, de preferinta orientata spre est sau nord, pentru a primi suficienta lumina, ferind in acelasi timp frunzele de caldura.

Nu uitati sa udati des orhideele, si cu exceptia perioadelor in care plantele au inflorit, trebuie sa lasati putin pamantul sa se usuce. Pentru ca nivelul umiditatii sa fie suficient si constant puteti pune la baza ghiveciului un strat de pietris. Daca doriti sa separati bulbii, pentru a obtine mai multe flori, este nevoie de un compost special, pe care este cel mai bine sa il cumparati de la florarie.

0 comments:

Trimiteţi un comentariu