MOARTEA NEONATALA

Specialistii definesc moartea neonatala ca decesul nou- nascutului viu de la expulzie si pana la ziua 28 post partum.
Mortalitatea neonatala inregistreaza o scadere, insa se mentine in continuare la valori inacceptabil de mari.

Cele mai frecvente cauze de mortalitate neonatala suntconsiderate:
- anomalii congenitale,
- greutate mica la nastere,
- prematuritate,
- sindromul de moarte subita infantila,
- sindromul de detresa respiratorie a nou nascutului,
- complicatii ale sarcinii (sarcini cu risc crescut suntcele din mame cu diabet zaharat necontrolat sau indus de sarcina, cu abuz de droguri si alcool, hipertensiune arteriala),
- infectii perinatale,
- hipoxie intra si peripartum.

Daca pacienta afla din timp ca bebelusul are anomalii grave si ca cel mai probabil va muri la scurt timp dupa nastere, specialistii ii recomanda sa se gandeasca din timp la o serie de aspecte, chiar daca acestea suntneplacute, trebuie rezolvate si adesea mama este singura care are dreptul legal de a lua decizii cu privire la copil. Cateva din aceste aspecte sunt: donarea organelor altor copii, administrarea de analgezice puternice daca nou nascutul se confrunta cu dureri mari, deconectarea de la aparatele ce il tin artificial in viata (daca medicii considera ca acel copil nu mai se poate recupera).
Pacientele nu trebuie sa fie pregatite doar pentru astfel de situatii, ci si pentru a putea face fatastressului emotional la care vor fi supuse cand vor da nastere copilului (pe care stiu ca il vor pierde, mai devreme sau mai tarziu). Gandul ca in putin timp acel copil nu va mai fi, ca nu are un viitor, poate fi pesteputerile unei mame. De aceea pacienta trebuie sa se gandeasca cum vrea sa petreaca putinul timp pe care il au alaturi de copil, daca vrea sa il tina in brate in momentul mortii sau daca vrea sa stea langa corpul bebelusului dupa deces.
Sunt adevarate drame, suntfapte la care nu avem taria sa ne gandim, pe care nu dorim sa le anticipam, da care se intampla, indiferent.
Decizii importante
Pierderea unui bebelus este o experienta de cosmar, insa in timp ce parintii incearca sa se impace cu aceasta situatie tragica, exista o serie de decizii pe care trebuie sa le ia (unele avand importanta medicolegala): daca doresc efectuarea unei autopsii bebelusului (sau daca suntde acord cu aceasta), daca vor sa aiba amintiri legate de prezenta fizica a copilului, sau care este tipul de inmormantare pe care il vor.

Autopsierea
Majoritatea cuplurilor nu suntde acord cu autopsierea cadavrului nou nascutului. Specialistii insista insa asupra importantei acestui act, in special daca respectivul cuplu nu mai are copii si daca moartea bebelusului nu are cauze bine stabilite. Examinarea medico-legala a corpului neinsufletit include:
- Examen fizic general amanuntit;
- Examinarea interna post mortem (autopsia propriu zisa);
- Fotografierea semnelor particulare ale copilului si trasaturilor patologice;
- Realizarea de radiografii;
- Analiza genetica;
Daca moartea nu are cauza evidenta si cuplul doreste alti copii, acestia pot solicita efectuare autopsiei pentu a se stabili exact motivul decesului, precum si daca exista riscuri pentru sarcinile urmatoare. Rezultatele investigatiilor suntdisponibile de obicei in cateva saptamani, insa, in functie de complexitatea cazului si patogeniei poate dura si cateva luni pana se afla cauza exacta a mortii.
Unele cupluri refuza autopsierea nou nascutului, in ciuda faptului ca inteleg necesitatea acestei proceduri, deoarece le este teama ca in timpul examinarii, corpul bebelusului va fi tratat fara respect. Trebuie precizat insa ca medicii legisti trateaza cadavrele cu profesionalism, demnitate si respecta codul de etica medicala.

Inmormantarea
Daca fatul s-a nascut dupa saptamana 28 de gestatie, parintii trebuie sa il inmormanteze. Aspectele de acest gen suntdiscutate insa cu medicul, care poate sfatui cuplul in legatura cu aranjamentele ce trebuie facute. Desi exista o serie de persoane bine intentionate care vor dori sa ajute si chiar sa ia o mare parte din decizii si sa se ocupe de inmormantarea nou nascutului, psihoterapeutii nu sfatuiesc parintii, in special mamele, sa accepte un ajutor atat de important. Este necesar ca parintii sa se ocupe ei insisi de o parte din pregatiri- astfel vor simti ca isi iau ramas bun de la copil.

Amintirea copilului
Pe masura ce mamele accepta disparitia nou nascutului, inteleg si faptul ca niciodata nu vor avea amintiri cu acel copil, ca toate visele si sperantele lor pentru acel copil au disparut si ca nimic din tot ce au planificat nu se va mai indeplini. Din acest motiv psihologii recomanda pacientelor sa incerce sa creeze amintiri cu acel copil- sa existe ceva fizic, palpabil care sa le aminteasca de el.

Printre sugestiile specialistilor se numara:
- Gasirea unui nume pentru copil;
- Impartasirea vestii pierderii copilului (ca parte din acceptarea existentei lui in viata cuplului);
- Fotografierea copilului (si pastrarea negativelor, daca developarea pozelor este prea dureroasa);
- Realizarea unei cutiute cu amintiri in care se pot pune diverse obiecte adunate de-a lungul sarcinii (fotografii cu mama insarcinata, scrisori de felicitare primite de la prieteni, lucuri care au fost cumparate pentru bebelus);
- Realizarea unui jurnal de sarcina in care pacienta sa scrie retrospectiv si sa descrie cum s-a simtit cand a aflat ca va avea un copil, ce a simtit cand i-a auzit prima oara inima batand, sau cand a simtit prima miscare a fatului;
- Programarea unor vizite la medicul obstetrician care s-a ocupat de caz pentru ca pacientei sa ii fie explicate clar cauzele mortii. Se recomanda ca aceste vizite sa se faca dupa ce starea emotionala a pacientei s-a stabilizat pentru ca aceasta sa poata intelege ce i se explica si eventual sfaturile care i se vor da pentru urmatoarele sarcini.

Copindul cu durerea
Prin copind specialistii inteleg totalitatea tehnicilor si masurilor active luate de pacienta pentru a face fataunor probleme si a le depasi.
Durerea resimtita dupa pierderea unui copil este imensa. Nu poate fi cuantificata exact, doar aproximata, nu poate fi inteleasa, doar compatimita. Parintii suntadesea vlaguiti fizic si emotional, suntlipsiti de orice dorinta de a incerca, sunttematori ca aceasta drama se poate repeta. Acceptarea pierderii si incercarea de depasire a momentului este unul din cele mai grele lucurri (daca nu, poate cel mai greu) pe care un parinte trebuie sa il faca.
Durerea psihica are si o influenta asupra sanatatii somatice, a corpului. Pacientele au cefalee recurenta, scadere a apetitului, astenie, apatie, insomnii, tulburari de concentrare, modificari de comportament.

Adesea, in primele saptamani dupa decesul copilului, pacientele pot trece prin diverse stari, totul pe un fond depresiv general. Cel mai frecvent apare:
- Mania impotriva partenerului. Pacientele devin manioase daca partenerul pare ca nu sufera la fel de mult. Aceasta este adesea doar o idee gresita si senzatia ca cel de langa este impasibil este eronata- durerea exista, insa fiecare are propriul mod de a suferi (unii isi exteriorizeaza mai bine sentimentele, in timp ce altii sufera in tacere). Acesta nu este un motiv de a-i acuza insa ca nu suntmarcati de situatie sau ca nu le pasa. Uneori, unul din parteneri se simte chiar obligat sa isi pastreze cumpatul pentru a-l ajuta pe celalalt sa depaseasca situatia.
- Frustrarea- apare in special daca cei din jur (familie, prieteni) inisista si chiar fac presiuni asupra pacientei sa isi revina si sa iasa din starea de depresie in care pare sa se afunde.
- Nevoia de a lua legatura cu alte persoane care au trecut prin astfel de experiente. Discutiile cu femeile ce inteleg pot fi de un real folos deoarece in aceste grupuri femeile suntcu adevarat intelese.
- Sentimentul ca niciodata nu vor mai fi clipe fericite. Pe masura ce timpul va trece, insa, vor aparea alte ocazii ce vor aduce un strop de fericire. Pacientele nu trebuie sa « treaca peste», sa uite sau sa incerce sa isi inchipuie ca sarcina nici nu a exista. Bebelusul a existat, durerea dupa pierderea lui a fost la fel de reala, insa femeia trebuia sa gaseasca alte lucruri ce ii aduc un zambet, cat de firav la inceput, pe buze. O parte din inima ei va fi mereu ranita si va suferi din cand in cand la amintirea copilului pierdut.
- Dorinta de a ramane insarcinata imediat sau teama ca va exista o sarcina normala si un copil normal. Majoritatea specialistilor nu recomanda insa femeilor sa incerce sa ramana incarcinate decat dupa 6- 12 luni, insa aceasta perioada depinde foarte mult de particularitatile de caracter ale fiecarei femei.
Chiar daca, adesea, este mult mai usor pentru mama sa sufere singura, specialistii insista ca daca familia are si alti copii, acestia sa fie incurajati sa vorbeasca despre pierderea fratiorului sau surioarei lor, fie prin desene, scrisori sau flori. Si copii suntafectati si ei nu trebuie exclusi.