Papaya

Papaya este originara din Mexicul de Sud, America Centrala si nordul Americii de Sud, acum fiind cultivata in majoritatea tarilor tropicale. Fructele cresc in buchete si au forma de para, dar sunt mai mari, putand ajunge pana la 2-3kg. Fructele sunt coapte cand sunt moi, parfumate, devenind galben-portocalii, cu coaja neteda. Se consuma ca si pepenele galben se curata de coaja si se taie felii. Este delicios de dulce, cu o consistenta untoasa si este numit "fructul ingerilor".



Beneficii asupra sanatatii
Fructul de papaya este recomandat in prevenirea aterosclerozei si a diabetului. Continutul bogat in vitamina C, A si E previne oxidarea colesterolului (doar atunci cand este oxidat colesterolul are capacitatea de a se depune in peretii vaselor sanguine, favorizand formarea placilor de ateromatoase). De asemenea, si fibrele din papaya au rolul de a reduce colesterolul "rau". Acidul folic ajuta la convertirea substantei numita homocisteina, care in alte conditii poate sa distruga peretii vaselor de sange si la un nivel foarte ridicat poate favoriza un atac de inima.
Contine papaina si chimopapaina, ambele enzime fiind recunoscute pentru actiunea antiinflamatoare si de calmare/vindecare a arsurilor. Astfel este recomandata persoanelor care sufera de osteoartrita, artrita reumatoida si astm.

Previne degenerescenta maculara

Cu siguranta mai tii minte cand mama ta iti spunea sa mananci morcovi pentru sanatatea ochilor. Si avea dreptate, insa pe langa morcovi si fructele au o importanta esentiala de a mentine ochii sanatosi. Potrivit unui studiu publicat in Arhivele de Oftalmologie, 3 portii de fructe consumate in fiecare zi reduc cu 36% riscul de aparitie a degenerescentei maculare, principala cauza a pierderii vederii la persoanele in varsta. Daca 3 portii de fructe ti se par multe, incearca sa le folosesti pentru ornarea diverselor mancaruri. Pune bucati de papaya peste cerealele pe care le mananci dimineata, in iaurtul pe post de gustare, in salatele cu verdeata si in combinatie cu pestele. Taie fructul de papaya in jumatate si umple bucatile cu branzica de casa, crab, creveti sau salata cu ton.

Usureaza simptomele osteoartritei si ale artritei reumatoide
Fructul de papaya este bogat in vitamina C, care este unul dintre antioxidantii cei mai importanti care are rolul de a neutraliza actiunea radicalilor liberi ce pot interactiona cu sanatatea celulelor din organism (cauzand distrugerea membranelor si inflamatii in organism). De aceea, vitamina C s-a dovedit a fi foarte folositoare in reducerea simptomelor asociate osteoartritei si artritei reumatoide. Aceste rezultate au fost obtinute in urma unei analize atente a peste 20.000 de persoane sanatoase, iar riscul de aparitie a artritei s-a dovedit a fi de 3 ori mai ridicat in cazul celor care au consumat cantitati nesemnificative de alimente bogate in vitamina C.


Asigura sanatatea plamanilor
Consumul alimentelor bogate in beta-criptoxantina, un carotenoid pe care il gasim in special in portocale, porumb, dovleac, papaya, ardei rosu si piersici poate sa scada riscul de aparitie a cancerului pulmonar. Un studiu efectuat in 2003 pe un esantion de 60.000 de adulti care au consumat alimente bogate in acest carotenoid arata ca riscul de cancer pulmonar este cu 27% mai scazut. De asemenea, in urma unui studiu efectuat de specialistii de la Universitatea de Stat din Kansas s-a constatat ca o dieta bogata in vitamina A (care se gaseste in cantitate insemnata in fructul de papaya) amelioreaza simptomele cauzate de emfizemul pulmonar si protejeaza plamanii de cancer.

Protejeaza barbatii de cancerul de prostata
Includerea in alimentatie a fructelor bogate in licopen, precum si consumul moderat de ceai verde reduc semnificativ riscul ca barbatii sa dezvolte cancer de prostata, potrivit informatiilor publicate in publicatia Asia Pacific Journal of Clinical Nutrition. Rezultatele studiilor realizate arata ca un barbat care consuma ceai verde cu regularitate si in cantitati moderate prezinta un risc cu 86% mai scazut de a face cancer de prostata, comparativ cu cei care nu obisnuiesc sa bea ceai verde sau doar foarte rar. Aceleasi efecte remarcabile s-au constatat si in cazul in care consuma cu regularitate alimente bogate in licopen, precum: rosiile, grepfrut rosu, caise, pepene rosu, papaya si guava.


0 comments:

Trimiteți un comentariu